AVERTIZARE !

Conținutul acestui site reprezintă proprietate intelectuală si este supus Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Pagini

Auzim și citim peste tot expresia „infrastructură de transport” sau „infrastructură rutieră”, fără să fie dată o definiție a infrastructurii la care se referă vorbitorul sau „scriitorul”.


Infrastructura de transport reprezintă totalitatea căilor de comunicație între două sau mai multe puncte și dotările aferente. De regulă, expresia se foloșeste pentru infrastructura rutieră, dar mijloacele de comunicare pot fi maritime, fluviale, rutiere, feroviare, aeriene, etc.



Definiții

Infrastructura rutieră
 reprezintă totalitatea drumurilor, de regulă deschise circulației publice, împreună cu semnalizarea 
și amenajările rutiere, pe care o persoană poate circula cu un vehicul din punctul A în punctul B.

În legislația română de specialitate, drumurile sunt clasificate în trei categorii, din punct de vedere:
1) al destinației,
2) al circulației,
3) funcțional și administrativ-teritorial.

Din punct de vedere al destinației, drumurile se clasifică în drumuri publice și drumuri de utilitate privată.
Din punct de vedere al circulației, drumurile se clasifică în drumuri deschise circulației publice și drumuri închise circulației publice.
Din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, drumurile se clasifică în drumuri de interes național (autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale), drumuri de interes județean (drumuri județene) și drumuri de interes local (drumuri comunale și străzi).

Autostrada 
este un drum de mare capacitate și viteză, proiectat şi construit special pentru circulația autovehiculelor, care nu deserveşte proprietăţile riverane şi care:
a) este prevăzut cu două căi unidirecţionale separate printr-o zonă mediană având cel puţin două benzi de circulaţie pe sens şi bandă de staţionare de urgenţă, cu excepţia unor anumite puncte sau în mod temporar,
b) nu intersectează la nivel un alt drum, linie de cale ferată sau de tramvai, nicio cale pentru circulaţia pietonilor,
c) intrarea și iesirea autovehiculelor este permisă numai dinspre dreapta și către dreapta față de sensul de mers, în locuri special amenajate,
d) este semnalizat în mod special ca fiind o autostradă.

Drumul expres este un drum naţional accesibil numai prin noduri sau intersecţii amenajate, pe care oprirea şi staţionarea pe partea carosabilă sunt interzise.

Străzile asigură legătura și continuitatea, în localități, a drumurilor naționale, județene sau comunale sau asigură accesul direct către obiective de orice fel (ex. locuințe, unități de producție).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu