Masele și dimensiunile maxime admise în circulație sunt stabilite prin anexele nr. 2 și nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au fost transpuse, conform Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, din Directiva nr. 53/1996.
Pentru circulația vehiculelor de transport marfă și persoane pe drumurile publice din România este obligatorie respectarea maselor și dimensiunilor maxime admise.
Depășirea maselor și dimensiunilor maxime admise este posibilă în prezent numai pentru mărfurile indivizibile si pentru vehiculele care le depășesc constructiv.
Pentru mărfurile divizibile, adică toate mărfurile generale, paletizate sau nu, materiale de construcții, etc., circulația cu depășirea maselor sau dimensiunilor maxime admise este interzisă.
Condițiile privind circulația vehiculelor cu depășirea maselor sau dimensiunilor maxime admise in circulație sunt stabilite prin Norme de aplicare OG nr. 43/1997 aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor si ministrului de interne, nr. 107-356 din 2010.
Mase și dimensiuni maxime admise

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu